Caparol ProjektPutz este o tencuială structurabilă, pe bază de dispersii acrilice, cu o structură tip R -„zgâriată” sau tip K - „bob lângă bob”, recomandată pentru aplicări pe suprafețe exterioare. Ideală ca strat de finisare a sistemelor de termoizolație. Nu sunt recomandate suprafețele cu eflorescențe de sare, precum și suprafețele din material plastic sau lemn.
Tencuiala se aplică într-un strat uniform, la grosimea granulelor, cu fierul de glet inoxidabil. Stratul proaspăt aplicat se prelucrează cu o drişcă din plastic sau PU, în vederea obținerii structurii dorite: tencuiala tip K se structurează circular, iar tencuiala tip R se structurează orizontal, vertical sau circular.